Arhivă pentru categoria: ‘designeri’

Philippe Dufour este unul dintre cei mai respectaţi, inovatori şi talentaţi creatori de ceasuri din zilele noastre. El s-a născut în Valee de Joux şi a urmat şcoala tehnică Sentier la 15 ani. A devenit ceasornicar în 1967, lucrând pentru Jaeger LeCoultre. Apoi a lucrat în Insulele Caraibe, revenind în Elveţia în 1974, ca angajat al lui Audemars Piguet şi Gerald Genta. A reparat o sumedenie de ceasuri vechi, lucrând pentru Osvaldo Patrizzi. De asemenea, a creat o serie de “grandes sonneries” pentru Audemars Piguet. În cele din urmă, în 1989 a decis să producă ceasuri cu propriul nume. De atunci, Philippe Dufour este unul dintre cei mai căutaţi ceasornicari independenţi. El lucrează doar cu fiica sa şi a un asistent în propriul atelier, făcând aproape toate piesele ceasurilor sale. În esenţă, Philippe Dufour face trei ceasuri care poartă numele său:

Grande Sonnerie - ceasurile au mecanismul vizibil pe cadranul din cristal. La aceste modele Philippe Dufour a extins invenţiile sale în exterior. Rezultatul este unul uimitor, ceasul fiind din aur galben de 18 karate. Carcasa este rotundă, marginile fiind lipite şi cu o montură neobişnuită. Marginile exterioare ale acesteia se deschid pentru a descoperi repetatorul închis acolo iar titlurile emailate sunt prinse în partea de jos. Montura exterioară aminteşte de carcasele tradiţionale create în Vallee de Joux şi pentru care aceasta este faimoasă. Toată atenţia este, astfel, centrată pe piese. În comparaţie cu alte ceasuri la care este expus mecanismul, modul în care acesta este vizibil este clar şi neîntrerupt. Sunt două inovaţii care creează această transparenţă şi claritate. Primul este dat de faptul ca minutarele nu au aceeaşi culoare ca piesele, cum se întâmplă de obicei. Acestea sunt polizate, de culoare albastră. Contrasul dintre albastrul puternic şi oţelul mecanismului este strălucitor, indirect pe unghiuri şi colţuri. Acest lucru ajută la citirea mai clară a ecranului având un aspect frumos. Minutarele sunt crete de Philippe Dufour, fiind adevărate opere de artă în miniatură. Cea de-a doua invenţie o constitue lipsa cadranului tradiţional pe care sunt afişate orele. Numerele arabe, de aceaşi culoare albastră, sunt plasate direct pe ecran, părând că plutesc în spaţiu. Drept urmare, multe mişcări sunt vizibile. Philippe Dufour a creat şi o cataramă din piele de crocodil, care se mulează pe încheietură.

Duality - Scopul dublului canal de scurgere este de a compensa erorile vitezei acestora, produse de efectul gravitaţiei asupra pieselor de reglare. În acest sens a apărut tourbillonul, inventat de Breguet în 1801. La Philippe Dufour dublul canal s-a dovedit a avea efect, în comparaţie cu tourbillonul. El are calitatea de a reţine toată eficienţa sa când este redus la dimensiunile unui ceas de mână. Cheia conceptului este dată de un sistem diferenţiat, poziţionat cu mecanismele canalelor la ce-a de-a patra roată. Cele două roţi-balanţă operează astfel independent, sistemul diferenţial mediind diferenţele dintre ele şi reducând rata erorilor la jumătate. Sistemul diferenţial însuşi, fără piesele de reglare are 21 de piese, de două ori mai multe decât la orice tourbillion. Cu toate acestea, întregul ansamblu are 30 mm în diametru şi 4 mm înălţime. Acesta se potriveşte într-un ceas de 34 mm. Duality au carcase din aur galben, roz, alb sau platină. Cadranele sunt argintii şi cu numere arabe. O caracteristică aparte este dată de faptul că secundarul este plasat la ora 7 fără un sfert, reflectând designul pieselor. Cureaua este de calitate, din piele de crocodil, lucrată manual.

Simplicity - toate ceasurile au fost produse în serii foarte mici. Ceasul are rotiţă manuală, cu secundare mici poziţionate la ora 6. Înăuntrul carcasei de aur se vede puritatea şi calitatea ceasului. Brandul şi numerele sunt gravate pe bare de aur care apoi au fost ajustate şi înşurubate în mecanismul ceasului.

Designerul Rei Kawakubo, fondatorul Comme des Garcons, s-a născut în Tokyo în 1942, fiind o creatoare neinstruită în acest domeniu, dar care a studiat artele şi literatura la Universitatea Keio. După absolvire a muncit într-o fabrică de textile, apoi, din 1967 ca stilist independent. În 1973 a pus bazele propriei companii, Comme des Garcons Co Ltd, în Tokyo, şi a deschis primul său butic în 1975.

Începând cu haine pentru femei, Kawakubo a introdus şi o linie bărbătească în 1978, iar trei ani mai târziu a început să prezinte colecţiile sale la Paris, în fiecare sezon. Comme des Garcons este specializată în anti-modă, fiind austeră, uneori având haine fără nici-o formă.

În anii ‘80, hainele sale au fost croite, de cele mai multe ori, în nuanţe de negru, gri închis sau alb, materialele fiind deseori textile, drapate în jurul corpului şi prezentând colţuri uzate, neterminate, cu găuri şi cu forme în general asimetrice. Sfidând noţiunile frumuseţii deja stabilite, a creat un vacarm total la spectacolul de debut din Paris, unde jurnaliştii au etichetat hainele sale ca fiind “Hiroshima chic”, iar pe la sfârşitul anilor ‘80 paleta sa de culori a crescut un pic. Lui Rei îi place să absoarbă toate aspectele variate ale muncii sale, în loc să se concentreze asupra hainelor şi accesoriilor. Este implicată în designul grafic, publicitate şi decorarea interioarelor magazinelor, crezând că acestea fac parte dintr-o viziune în care sunt legate fără nici-o posibilitate de ieşire.

Magazinul său Aoyama din Tokyo este cunoscut datorită faţadei din sticlă oblică, decorată cu mici buline albastre, acesta fiind rodul colaborării dintre Rei şi un arhitect japonez. La începutul anilor ‘90 Rei a publicat propriul magazin bi-anual “Six”, care cuprindea foarte puţin text şi o mulţime de fotografii şi imagini pe care ea le considera inspiratoare, în 1996 fiind invitată ca vizitator la magazinul Visionaire. Este recunoscută ca fiind timidă cu media. Preferă să lase creaţiile sale inovatoare să vorbească pentru ea. În prezent, Kawakubo este membru al Camerei Sindicale Pret-a-porter, liniile principale lansate de a fiind: Comme des Garcons, Comme des Garcons Comme des Garcons, Tricot Comme des Garcons, Commes des Garcons Robe de Chambre (care a fost desfiinţată), Comme des Garcons noir, Comme de Garcons Homme, Play Comme des Garcons, Comme des Garcons Parfurms.

Ricardo Tisci (născut în 1974 sau 1975) este un designer italian, care a absolvit Academia Central Saint Martins din Londra în 1999, făcând parte dintr-o generaţie de designeri de top, cum ar fi Alexander McQueen, John Galliano, Stella McCartney şi Phoebe Philo, şi care în 2005 a fost numit designer şef la colecţiile de damă şi bărbăteşti de la Givenchy.

Tisci, care a lucrat pentru marca germană de produse sport Puma şi pentru brandul Italian Coccapani a fost numit în postul de la Givenchy după ce a fost de acord să-şi amâne ambiţiile personale şi să fie 150% dedicat firmei Givenchy dar şi datorită viziunii sale moderne în ceea ce priveşte acest brand. Fascinaţia sa aparentă faţă de atingerile gotice (rochii negre, moi, prezentate de manechine slabe) şi minimalismul vârstei de mijloc (o colecţie ready-to-wear a fost prezentată de modele care aveau în jur o sferă albă sterilă) a atras atenţia tuturor asupra sa, atrăngând cronici pozitive din partea criticilor de modă care i-au prezis un viitor strălucitor.

Issey Miyake (născut pe 22 aprilie 1938) este un creator de modă japonez, cunoscut pentru designul hainelor sale, cu un aspect tehnologic. Miyake s-a născut în Hiroshima şi a studiat designul grafic la Universitatea de Artă Tama din Tokyo, universitate pe care a absolvit-o în 1964. A lucrat la Paris şi New York. După ce s-a întors la Tokyo, în 1970, el a fondat Miyake Design Studio.

La sfârşitul anilor ‘80 a început să experimenteze noi metode de creare a pliurilor, metode care permiteau atât flexibilitatea mişcării pentru cei care le purtau, cât şi uşurinţa păstrării şi producerii acestora. Rezultatul acestor experimente a fost o nouă tehnică, denumită “îmbrăcăminte plisată”, iar în 1993 a apărut “Pleats Please”, concept în care hainele sunt tăiate şi cusute mai întâi, apoi împachetate în straturi de hârtie şi băgate într-o presă mare şi încinsă, unde sunt plisate. Memoria fabricii păstrează pliurile şi în momentul în care hainele sunt eliberate din ambalajul de hârtie şi sunt gata de purtat. Miyake a creat costumele pentru Baletul din Frankfurt pentru piesa “The Loss of Small Detail” scrisă de către William Forsythe şi pentru piesa “Garden in the setting”.

În 1994 şi 1999 Miyake a lăsat în locul său, pentru crearea colecţiilor de damă şi bărbăteşti, pe asociatul său, Naoki Takizawa, iar el s-a reîntors la cercetare. În 2007 Naoki Takizawa şi-a lansat propriul brand, cu ajutorul Grupului Issey Miyake, fiind înlocuit în funcţia de Director de Creaţie al Casei Issey Miyake de către Dai Fujiwara.

Ca mulţi alţi creatori de modă, Issey Miyake are şi o linie de parfumuri, primul dintre ele fiind L’eau d’Issey pentru femei, un parfum cu un miros uşor de flori acvatice, care a fost lansat în 1992, numele L’eau d’Issey (în engleză issey înseamnă apă) fiind doar un joc de cuvinte. Acesta a fost urmat de L’eau d’Issey pentru bărbaţi în 1994, apoi de L’eau Bleue d’Issey Pour Homme în 2004, parfum retras recent de pe piaţă datorită vânzărilor slabe.

Un nou parfum bărbătesc, L’eau d’Issey pour Homme Intense a fost lansat în Nordstrom, SUA, în iunie 2007, cu o prezetare mai largă din septembrie 2007. Toate aceste parfumuri sunt produse pe baza unui acord de lungă durată semnat cu Beaute Prestige International, o divizie a Shiseido, companie care produce parfumuri şi pentru Narciso Rodriguez şi Jean Paul Gaultier.

Casa Gucci poate fi definită prin trei cuvinte: sex, putere şi avere, de la începuturile sale şi până a ajuns una dintre cele mai importante case din domeniu ea cunoscând multe răsturnări de situaţie care i-au sporit succesul. Totul a început în 1881, când s-a născut Guccio Gucci, fondatorul casei. Acesta provenea dintr-o familie de meşteşugari. În adolescenţă s-a mutat la Paris şi apoi la Londra, unde a ocupat locul de coordonator al restaurantului Hotelului Savoy.

În 1920, reîntors în Italia, a deschis primul magazin Gucci în Florenţa, cu un capital de 30.000 de lire. A înregistrat primul succes cu creaţiile artizanale din piele şi cu accesoriile pentru şaua de cal. Pe măsură ce numărul clientelei rafinate a crescut, magazinul a evoluat. Cei patru copii ai săi Aldo, Ugo, Vasco şi Rodolfo au deschis primul magazin de peste ocean, în New York. Fraţii au perseverat în creaţiile lor şi au inventat modele care urmau să devină “clasice” în istoria modei: bareta din bambus, cataramele de curea cu însemnul mărcii, fularele, genţile de călătorie şi pantofii cu lanţ. De asemenea, au deschis magazine noi în Londra, Palm Beach, Paris, Beverly Hills şi Tokyo.

Anii ‘60 le-au adus statutul de “simbol”, iar Gucci şi Florentine Pucii s-au numărat printre primele mărci italiene recunoscute internaţional. Producţia Gucci a avut o creştere impresionantă odată cu deschiderea unei fabrici la periferia Florenţei. În aceeasi perioadă a avut loc şi o scădere a volumului de vânzări, iar în 1989 Maurizio, fiul lui Rodolfo Gucci a acceptat funcţia de CEO al brandului.

La începutul anilor ‘90 designerii au hotărât să reevalueze valorile familiei şi anume artizanatul din piele. Pentru a depăşi criza în care se aflau au redus numărul produselor comercializate de la 20.000 la 5.000, păstrându-le doar pe cele care se vindeau cel mai bine. Au redus şi numărul distribuitorilor, ajungand doar la 180 magazine în lume. În 1993 Gucci l-a angajat pe Tom Ford, care a contribuit la salvarea brandului şi aducerea lui pe cele mai înalte culmi ale succesului.

Din 1994, când Ford a devenit director de creaţie, Gucci a început să producă haine şi accesorii de lux, pline de senzualitate, feminitate şi stil, susţinute de campanii publicitare îndrăzneţe şi futuriste, Ford mizând pe sex în tot ceea ce a creat. Când verii lui au părăsit compania, Maurizio Gucci şi-a vândut acţiunile companiei Investcorp. În prezent drepturile Gucci aparţin grupului LVMH, cei mai mari acţionari fiind Domenico de Sole (CEO), Tom Ford (Creative Director) şi Pinault (deţinătorul unui lanţ internaţional de supermaketuri).

Yoji Yamamoto (născut pe 3 octombrie 1943) este un designer japonez, recunoscut pe plan internaţional, stilul creat de el fiind definit uluitor ca “desfiinţarea modei cu antimoda”. Şi-a exprimat filozofia şi spiritul avangardist în hainele create de el, făcând deseori modele care erau departe de trendurile aflate la modă. A creat o linie care este caracterizată de siluete supradimensionate; de obicei făcută din materiale textile, cu ţesături lucioase care îşi schimbă aspectul natural în funcţie de contururi şi mişcări. Deseori, este folosită o singură culoare (de obicei negru) şi o singură nuanţă.

Oricine ar putea spune că Yoji Yamamoto încearcă să se exprime cu ajutorul hainelor, iar clienţii care simpatizează cu acest stil şi spirit sunt încântaţi şi au devenit fani înfocaţi ai acestuia. Brandul carismaticului creator, care a primit premii de valoare atât acasă cât şi în străinătate în anii ‘80, este situat alături de brandurile Comme de Garcons al lui Rei Kawakubo şi cel al lui Issey Miyake, format de către “DC brand boom” (DC fiind prescurtarea de la Designers@Characters, care în prezent se numeşte Designer’s Brands), în prezent fiind creatorul de costume de la Takeshi Kitano cât şi pentru Dolls şi Zatoichi.

Yoji Yamamoto s-a născut în Tokyo şi a absolvit cursurile Universităţii Keio cu o diplomă în drept în 1966, după care a intrat la Colegiul de Modă Bunka, pe care l-a absolvit în 1969. În 1972 devine actionar la compania fondată. În 1977 a prezentat colecţia sa de debut la Tokyo, iar în 1981 a prezentat o colecţie de debut, pret a porter, la Paris, linia Yohji Yamamoto intrând pe piaţă în acelaşi timp. În 2002 a prezentat o colecţie haute couture în Paris, formându-şi o serie de relaţii exclusive cu o serie de buticuri pariziene. În 2003 şi-a deschis magazinul Y’s în Roppongi Hills, urmat de linia şi colecţia Y-3.

Principalele linii create de el sunt: Yohji Yamamoto, Yohji Yamamoto Pour Homme, Yohji Yamamoto şi Noir, Y’s, Y’s pentru bărbaţi, Y-3 şi Y’s for living. Linia Yohji Yamamoto este aşa-numita colecţie-linie (şi, într-adevăr, alte linii sunt diferite de aceasta), putându-se spune că este cea mai pură formă de expresie a creatorului, Y’s for living fiind un brand de produse pentru casă, care nu are nici-o conexiune directă cu acţiunile Yohji Yamamoto sau Yohji Yamamoto ale companiei.

Maria Grachvogel este un brand iubit, cunoscut datorită designului său extraordinar. Înfiinţat în 1994 şi prezentat pentru prima dată în 1995 în cadrul Săptămânii Modei de la Londra, timp de 12 ani marca a fost un secret al multor femei stilate, numărul în creştere continuă al clientelei ducând la deschiderea unui magazin, în 2001, pe Sloane Street.

Creatoarea este recunoscută datorită croielilor, considerând că acest lucru este foarte important în confecţionare unei haine, Maria înţelegând foarte bine ceea ce-şi doresc femeile în privinţa formei, munca sa fiind caracterizată de integritate. Croielile hainelor făcute de Maria Grachvogel sunt incredibil de artistice, unice, liniile fiind curate, cu cât mai puţine cusături posibile.

Hainele sale sculptează corpul, fiind făcute din cele mai fine materiale, cu rezultate incredibile, etosul din spatele colecţiilor sale fiind acela de a accesa zeiţa din fiecare, aceste haine fiind făcute cu scopul de a flata forma femeii şi aducerea unei senzualităţi ascunse la suprafaţă.

Maria nu-şi face hainele după un model, având diverse forme şi mărimi, pantalonii săi fiind cunoscuţi sub numele de “pantalonii magici”, datorită faptului că cusătura exterioară nu există, fiind făcută o croială care se adaptează pe şold, cusătura fiind curbată pe partea din spate, pentru a scoate în evidenţă forma fundului şi pentru a crea senzaţia unui picior lung.

Materialele folosite sunt de cea mai înaltă calitate, fiind folosite cusături franceze şi cele mai subţiri ace de gămălie pentru a face tivurile pe şifon, ceea ce face ca şi croiala să fie mai simplă şi precisă, rezistând astfel mai mult. Multe lucruri sunt finalizate manual, rezultatul fiind astfel invizibil şi la fel de frumos atât la exterior cât şi la interior. Producţia de haine este limitată, tocmai datorită acestui procedeu de creaţie atât de delicat, dorinţa cea mai mare a creatoarei fiind să asigure haine de cea mai bună calitate, astfel încât clientele să fie mulţumite de ceea ce cumpără, având senzaţia că deţin ceva foarte special.

Hainele sunt multilaterale, având posibilitatea de a fi combinate cu o sumedenie de alte haine din garderobă, “pantalonii magici” şi cămăşile subţiri fiind cele mai importante într-o garderobă, fiind făcute din satin şi crep, astfel încât sunt ideale pentru o ţinută de birou sau pentru una de seară. De asemenea, se mai găsesc şi tunici care pot fi purtate ca un top cu pantalonii magici sau cu jeanşi, sau sub formă de rochie de seară, precum şi tricouri din caşmir şi bluze din satin, care pot fi combinate cu o cămaşă lungă şi pantaloni de seară pentru un eveniment de gală.

Înca de când a prezentat colecţia ready-to-wear din aur pentru primavăra/vara anului 2007, designerul libanez Elie Saab a demonstrat foarte clar că atunci când vine vorba de stralucire el este cel mai indicat. Sufocate de paiete, rochiile de seara şi cele de bal, precum şi bolerourile prezentate în colecţia primăverii anului acesta, au un aspect grecesc, fiind prezentate în nuanţe pale de crem, galben ca lămâia, albastru deschis, violet şi roz, toate în acelaşi timp, fiind greu să fie distinse una de cealalta.

Părul a fost întins în forme ciudate, intensificând eleganţa fiecărei piese: o rochie de cocktail strânsa la piept, în genul celor purtate de Audrey Hepburn era înfăşurată în jurul unui model, desfăşurându-se apoi în petale de flori; un număr de aur, care venea pe un singur umăr, de unde pornea o mânecă voluminoasă, exploda într-o cămaşă în genul celor anilor ‘50 şi o rochie de seară fără mâneci, în nuanţă roz a unei stridii, care cădea în valuri drapate, se împrăştia într-un mănunchi de irizare. Şi după atâta strălucire spectacolul a fost încheiat cu o rochie de mireasă cu broderii complicate, cu flori delicate de mătase care curgeau într-o cascadă de material, pe când un corsaj delicat, fără funde, cobora într-un estuar de ivoar.

Kenzo Takada s-a născut pe 27 februarie 1939 în Himeji, fiind fondatorul brandului Kenzo, şi este recunoscut în întreaga lume datorită parfumurilor, produselor din piele şi a hainelor produse. Dragostea lui Kenzo pentru modă s-a manifestat de la o vârstă fragedă, mai ales prin citirea revistelor de modă ale surorii sale. A urmat pentru scurt timp Universitatea din Kobe, unde s-a plictisit şi de unde s-a retras, în ciuda dorinţei familiei sale.

În 1958 a început să urmeze cursurile unei şcoli de modă, Colegiul Bunka Fashion din Tokyo, şcoală care abia îşi deschisese porţile pentru studenţii de sex masculin. După ce şi-a luat diploma s-a stabilit la Paris, în 1964. Neavând probleme de adaptare, a încercat să câştige un loc în industria modei, prin participarea la defilări, stabilind contacte cu mass-media şi prin vânzarea de schiţe. Primele sale colecţii au apărut deoarece îşi putea permite să cumpere materiale de la vânzările de solduri, majoritatea fiind bucăţele, rămăşiţe de la trusele de cusut ale bunicilor, fiind nevoit să le amestece în aşa fel încât să reuşească să facă o haină.

Succesul său a apărut în 1970, în acest an prezentând primul spectacol la Galeria Vivienne, apoi a deschis primul magazin “Jungle Jap”, în acelaşi an primele sale modele apărând pe coperta revistei ELLE. Colecţia sa a fost prezentată în New York şi Tokyo în 1971. În anul următor a câştigat premiul Fashion Editor Club of Japans. Kenzo şi-a dovedit simţul dramatic în 1978 şi 1979, ani în care şi-a prezentat spectacolele într-un cort de circ. Prima sa colecţie bărbătească a fost lansată în 1983. În 1988 linia sa de parfumuri pentru damă începând cu Kenzo de Kenzo, Parfum d’ete, Le monde est beau şi L’eau de Kenzo. Primul parfum bărbătesc Kenzo pour Homme a fost lansat în 1991.

Începând cu anul 1993 brandul Kenzo este deţinut de compania franceză LVMH. Kenzo Takada s-a retras în 1999, lăsându-i la conducere pe asistenţii săi. În 2005 el a reapărut ca designer decorator, prezentând “Gokan Kobo”, un brand care produce tacâmuri, obiecte pentru casa şi mobilă.

Junya Watanabe, un designer japonez, a fost iniţial protejatul designerului Rei Kawakubo. Născut în Kukushima în 1961, a urmat Colegiul Bunka Fashion din Tokyo, pe care l-a absolvit în 1984. În acelaşi timp şi-a început ucenicia la Comme des Garcons fiind creator de modele.

În 1987 a fost promovat ca designer şef al liniei de haine tricotate “Tricot”, lucrând apoi ca designer la linia Comme des Garcons Homme. Începând cu 1992 a lucrat cu propriul nume ca parte a Comme des Garcons, începând propria linie “Junya Watanabe Comme des Garcons” în 1993, sub numele brandului Comme des Garcons, colecţie pe care a şi prezentat-o la Paris în acelasi an. Junya, ca şi mentorul său Rei Kawakubo, este recunocut pentru crearea de designuri inovatoare şi haine distinctive, fiind interesat în mod deosebit de materialele şi textilele sintetice şi cele avansate din punct de vedere tehnologic, aşa cum s-a putut vedea în colecţia sa de primăvară/vară din 2001, dar, în acelaşi timp, el foloseşte şi materiale tradiţionale cum ar fi bumbacul, prezent în colecţia primăvară/vară din 2003. Watanabe este deseori considerat a fi un designer “techno couture”, care a creat haine cu o structură neobişnuită, folosind materiale moderne şi tehnice.

Într-un sezon a creat rochii având forme precise, cu nuanţe deschise, în unele colecţii de mai târziu trimiţând pe scenă manechine cu aspect golănesc, cu costume luxoase din tweed, cu unele defecţiuni sau rockeri în cizme de motociclist. În 2000 a lansat prima linie bărbătească şi a colaborat de-a lungul timpului cu Levi’s, Nike şi Fred Perry.

Ermenegildo Zegna sau simplu, Zegna, este companie fondată în 1910, în Trivero, Italia, de către Ermenegildo Zegna. A câştigat rapid o reputaţie incontestabilă în ceea ce priveşte producerea de costume din lână de calitate fină. La finele anilor ‘30 pentru Zegna lucrau 1.000 de muncitori.

În 1942 compania a fost redenumită Ermenegildo Zegna şi Fii, din moment ce fii săi, Aldo şi Angelo s-au alăturat tatălui lor în cadrul acesteia. În 1955 aveau 1.400 de muncitori angajaţi. Costumele Zegna, foarte populare în Italia, au fost vândute pentru prima dată în SUA în 1938, şi deşi aveau un preţ ridicat au fost vândute într-un număr mare în timpul “depresiunii” şi în timpul războiului. Aldo şi Angelo Zegna au preluat controlul companiei în 1966 când tatăl lor a murit. Toate costumele Zegna au fost create pe comandă până în 1968, an în care fraţii au lansat o linie de costume gata făcute, pentru vânzarea comercială, această nouă linie fiind produsă în fabrica Zegna din Novara, Italia. O altă fabrică a fost deschisă în Spania, în 1973 şi încă una în Grecia, în 1975. Cea din Grecia a fost închisă după doi ani deoarece nu era profitabilă. O nouă fabrică Zegna a fost deschisă în 1977, în Elveţia. Majoritatea costumelor premium sunt create pe comandă. Cele mai importante magazine Zegna sunt în SUA, Europa şi Japonia cu magazine de lux în Boston, New York, Beverly Hills, Paris, Milano, Tokyo şi Londra.

Din 1999 grupul Zegna are opt puncte de lucru în Italia, două în Spania, trei în Elvetia, unul în Mexic şi unul în Turcia. Gama produselor este alcătuită din materiale, costume, cravate, tricotaje, tricouri, accesorii şi produse sport. Compania produce peste două milioane de materiale, 350.000 de costume, un milion de produse sport şi 1,5 milioane de cravate anual, si are angajati 4.500 de muncitori în întreaga lume. Majoritatea costumelor Zegna sunt la fel de bune ca cele produse de Gucci, Fendi, Prada, Versace şi Armani. Linia sport “Z Zegna” propune costume sport cu pretul minim de 900 dolari bucata, tinzând să fie mai puţin conservatoare în ceea ce priveşte stilul. Principala linie Zegna este “Couture”. Una dintre figurile de marcă ale brandului Zegna o reprezintă Adrien Brody, un actor care a câştigat Oscarul şi a făcut reclamă colecţiei Zegna pentru primăvara-vara anului 2003 şi cea din toamna-iarna aceluiaşi an. În anul 2000 existau 300 de magazine de prezentare Zegna în întreaga lume.

Giovanni “Gianni” Versace este unul dintre simbolurile secolului trecut. Din copilărie şi până când a fost ucis, Versace a avut talentul să-i facă pe oameni să se simtă bine cu ei înşişi. Când toată lumea era înnebunită după extravaganţa haute-couture, Versace prezenta jeans cu linii clasice, spunându-se că nici o haină creată de el nu părăsea atelierul înainte de a fi fost probată de el sau de sora sa Donatella. Esenţial era ca toate hainele să fie mai degrabă confortabile decât spectaculoase. Din copilărie şi până la 25 de ani, cand a plecat de acasă, Versace a fost ucenic în atelierul de croitorie al mamei sale, Francesca, alături de fratele său Santo şi de Donatella, realizând cea mai simplă şi subtilă muncă de atelier, fiind însărcinat cu alegerea pietrelor preţioase sau semipreţioase, a împletiturilor de aur şi argint şi a materialelor care urmau să fie folosite la crearea hainelor.

Din 1946 până în 1971 când şi-a terminat studiile de arhitectură, Versace a fost necunoscut pe piaţa modei, ca la mijlocul anilor ‘80 să fie încoronat regele strălucirii.

În 1972 Versace a ajuns să lucreze la Florentine Flowers, o doamnă cu o carieră de designer relativ ratată. Pe vremea aceea Milano era capitala modei, aşa că simplul fapt că magazinul acesteia se situa acolo l-a ajutat să capete vizibilitate.

În 1973 lucra pentru De Parisini, în Santa Margherita, unde a conceput prima linie completă, de haine “instant” pentru vară. A avut un success imediat. A fost racolat de Novara şi Ancona, apoi de Alma, după care s-a ocupat de linia feminină de piele şi suede de la Complice.

În 1978 deschide primul magazin propriu în via Spiga din Milano, urcă pentru prima dată pe scenă cu o colectie proprie şi lansează logo-ul care avea să-i aducă faima: capul Meduzei.

În 1982 Versace câştigă unul dintre cele mai dorite premii din lumea modei “L’Occhio d’Oro” pentru colecţia de toamnă-iarnă, o fantezie de piele, lână şi aluminiu, dând prima lovitură pe piaţă cu linia “Instante”. În 1989 “Atelier Versace” era locul unde cei mai promiţători designeri lucrau, creând, sub îndrumarea lui Versace linia Versus, prima destinată în exclusivitate tinerilor. Consacrarea definitivă a venit în 1990, după lansarea Classic V2 şi a reactualizării jeansilor, în 1991 ajungând la al patrulea Occhio d’Oro.

În 1992 Versace s-a mutat în Miami Beach, unde a cumpărat un adevărat palat, în acelaşi an lovind în puritanismul şi conservatorismul american prin lansarea unei linii de haine de piele pline de sexualitate, având parte rapid de o campanie de presă care îl acuza că imperiul său se bazează pe banii Mafiei. Ziarul care a insistat cel mai mult pe acest lucru (unul londonez) a pierdut procesul, iar banii din amendă - 150.000 dolari - au fost suficienţi pentru a le face şi pe celelalte să înceteze. Au urmat ani buni pentru Versace, cu filme cu succes de casă, seriale dar şi o serie de modele şi supermodele care au contribuit la succesul Gianni Versace Spa, compania în care era asociat cu sora sa, Donatella. Însă, în momentul în care se hotărăşte să renunţe, măcar parţial, la lumea modei şi să se retragă în afaceri cu hoteluri, după ce reuşise să pună pe picioare unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume, Versace a fost asasinat de un psihopat care mai ucisese trei homosexuali notorii din Miami, şi care apoi s-a sinucis după ce a fost înconjurat de poliţişti. În prezent, “Metropolitan Museum of New York” şi “Victoria and Albert Museum” din Londra sunt doar doi dintre organizatorii unor retrospective ale creaţiilor sale.

Aquascutum este un producator britanic de haine de lux. Brandul aparţine companiei japoneze Renown Incorporated, din 1990. Aquascutum a fost fondat în 1851, în anul Marii Expoziţii, atunci când croitorul şi antrepenorul John Emary a deschis un magazin cu haine bărbăteşti de înaltă calitate.

În 1853, după ce a reuşit să realizeze primul impermeabil din lână rezistent la apa, şi-a patentat descoperirea şi a redenumit compania “Aquascutum, Latin for watershield”. În 1901 şi-a mutat sediul pe Regent Street 100, în centrul Londrei, unde a rămas până în ziua de azi. Hainele pentru ofiţerii care au participat la Războiul din Crimeea, din 1854, au fost create de acesta, precum şi toate vestoanele purtate de soldaţii britanici participanţi la cele două războaie mondiale. Au urmat aplicaţiile domestice, acestea fiind promovate în secolul al 19-lea de către Regele Edward VII, fiind primul client care a comandat un pardesiu Aquascutum.

În 1897 Aquascutum a fost luat în custodia casei regale, iar în 1900 compania s-a orientat şi spre segmentul feminin, oferind haine şi cape rezistente la apă, extrem de populare printre sufragete. Începând cu haine de exterior şi produse pentru călătorie, compania a ajuns să ofere în curând o garderobă completă pentru femeile şi bărbaţii care preferă stilul în detrimentul modei, printre clienţii săi numărându-se personalităţi precum Prinţesa de Wales, Prinţul Rainier de Monaco, Lauren Bacall sau Sophia Loren.

În aprile 2006, Aquascutum l-a numit pe Kim Winser ca preşedinte şi şef executiv, iar directori de creaţie au devenit Michael Herz şi Graeme Fidler. Aceştia continuă să păstreze tradiţia brandului, faimos datorită modelelor sale diverse de costume. Recent acestea au fost prezentate de către Pierce Brosnan, iar campania pentru toamnă/iarnă a anului 2007 le-a avut ca modele pe Gisele Bundchen şi Jamie Dornan. În prezent, Aquascutum împleteşte imaginea tradiţională a brandului cu exigenţele unui aspect cât mai internaţional şi luxos, colecţia pentru primăvara anului viitor fiind prezentată asemenea unei metamorfoze. În cadrul acesteia au fost prezentate diverse schimbări, unele dintre modelele din lână fiind colorate în albastru ca marea iar altele, din organza alb, având aplicaţii negre şi ivorii. Ideea cea mai interesantă a fost aceea că niciuna dintre creaţii nu a fost relevată de idea de “moştenire britanică”. Echipa lui Herz-Fidler a decis să reânvie şi să updateze reputaţia mărcii în ceea ce priveşte calitatea, broderiile bazate pe abstracţiile şalurilor de lână tradiţionale dovendindu-se a fi realizate din cârlige argintii sau cusute în şuviţe multicolore.

Vera Wang (născută pe 27 iunie 1949) este un creator american de origine chineză. Stabilită în New York, este cunoscută datorită colecţiilor de rochii de mireasa. Vera Wang a crescut într-o familie influentă şi a urmat cursurile Şcolii Chapin, apoi a universităţii Sorbonne din Paris, absolvind Sarah Lawrence School cu o diplomă în istoria artei. Când era copil Vera se antrena pentru a fi patinatoare şi chiar a participat la Campionatul de Patinaj din 1968, iar când nu a reuşit să intre în cadrul echipei olimpice s-a orientat către industria modei. Wang a lucrat ca editor senior pentru revista Vogue timp de 16 ani, iar în 1985 s-a alăturat lui Ralph Lauren în postura de director de design, lucrând pentru acesta timp de 2 ani.

În 1990 şi-a deschis propriul salon în Hotelul Carlyle din New York unde şi-a lansat prima colecţie de rochii de mireasă. Ea a creat costume pentru patinatoare precum Nancy Kerrigan şi Michelle Kwan, a creat rochiile de mireasă şi pentru Mariah Carey, Jennifer Lopez, Thalia, Victoria Beckham, Sharon Stone etc. Wang a creat o rochie de mireasă pentru personajul Wilhemina Slater, iar o rochie creată pentru “Buffy the Vampire Slayer” a apărut în episodul “The Prom”. De asemenea, Wang a creat şi uniforma din două piese care este purtată în prezent de către majoretele echipei Philadelphia Eagles. Wang şi-a extins brandul cu ajutorul parfumurilor, bijuteriilor, produselor pentru ochi, pantofilor şi obiectelor de menaj care poartă semnătura sa. A scris şi o carte, “Vera Wang on Weddings”, carte care a fost lansată în 2001.

Colecţiile Vera Wang China şi Crystal au fost printre cele mai bine vândute din Statele Unite, la numai 6 luni după lansare, iar în 2006 Kohl a anunţat că va purta haine, accesorii şi încălţăminte create de către Wang. În prezent Vera Wang are magazine selecte în New York, Boston, Beverly Hills şi Waikiki.

Lilly Pulitzer (născută în 1931 în Roslyn, New York) este un designer cu pretenţii în lumea modei. În 1949 a terminat Miss Porter’s School, în Connecticut. La scurt timp dupa terminarea şcolii a fugit cu iubitul ei, Peter Pulitzer, nepotul celebrului Joseph Pulitzer, în Palm Beach, unde au dus o viaţă opulentă. Este perioada în care Lilly a deschis un stand de sucuri. În timp ce lucra aici, având nevoie să acopere petele de suc de pe haine, Lilly a rugat-o pe croitoreasa ei să-i facă o rochie fără mâneci din bumbac viu colorat. A îndrăgit atât de mult rochia încât mai târziu a denumit-o “Rochia Clasică de Schimb”.

În scurt timp ea a descoperit că mulţi clienţi erau îndrăgostiţi de rochia ei. astfel. Şi-a rugat croitoreasă sa coase mai multe rochii, pentru a le vinde la standul ei, ajungând în scurt timp să vândă mai multe rochii decât suc. Acela a fost momentul în care a decis să se axeze pe acest domeniu, creând şi vânzând ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de “Lillys”. Jackie Kennedy, pe care Lilly o cunoştea de la Miss Porter’s a fost printre primele celebrităţi care au purtat rochiile sport ale acesteia, ultima apărând chiar în Life Magazin purtând o asemenea rochie. În 1969 Lilly şi Peter au divorţat. Ea s-a căsătorit cu Enrique Rousseau şi, deşi şi-a schimbat numele în “Lillian McKim Rousseau”, compania sa de haine a rămas pe piaţă cunoscută sub numele de “Lilly Pulitzer”, având un succes remarcabil. În anii 60′, 70′ şi 80′, hainele pline de viaţă şi colorate produse de către Lilly au fost foarte populare.

În 1980, Official Preppy Handbook a caracterizat un tricou de golf şi rochiile de plajă ale lui Lilly ca fiind necesităţi pentru femeile moderne. Totuşi, în 1984 Lilly s-a retras de pe piaţă, închizând întreaga sa linie de producţie; de aceea a fost un adevărat şoc în anul 1993 când Lilly Pulitzer a permis ca brandul să fie readus la lumină, ea nefiind implicată în administrarea companiei dar având un rol de consultant creativ. Aproba noile modele, materialele şi colecţiile. Compania produce şi lenjerie de pat, haine bărbăteşti, haine pentru gravide, bijuterii şi accesorii. În prezent compania deţine 77 de buticuri Lilly Pulitzer. Recent, ea a mai lansat o serie de cărţi referitoare la mesele de cafea, împreună cu autorul Jay Mulvaney.

O colecţie care pare să fie un real succes comercial este Gap Design Edition, o colecţie creată de către designerul francez Pierre Hardy. A fost prezentată la Paris. Este un amestec de Asia Zen şi farmec francez. Mini colecţia este un motiv destul de întemeiat pentru cumpărătorii nord americani să vină în Europa, locul unde aceasta este disponibilă.Gap a lansat deja trioul de debut al lui Hardy pentru colecţia de damă din această iarnă, dar de această dată Gap a prezentat o colecţie întreagă pentru primăvara-vara anului 2008.

Colecţia de debut a prezentat pantofi şi sandale cu tăieturi clasice, linii simple şi negre, Napa aurii sau în două nuanţe de piele; pantofi balerini cu nuanţe de albastru petrol sau roşu precum şi pantofi din piele negră cu catarame pătrate, un amestec între Edith Piaf şi punk elegant. Colecţia pentru primăvară-vară a anului 2008, care a fost prezentată într-o cameră Marais din Paris include şi unele look-uri de gheişă, cu materiale din lână, imprimate cu modele florale, pantofi şi sandale cu talpă gen platformă, având bretele rezistente din bumbac măsliniu precum şi sandale purtate de staruri în perioada de aur. Deşi iniţial Gap anunţase că această nouă colecţie se va numi Gap de către Pierre Hardy, în final numele ei a fost Gap Design Editions, Hardy creând şi unele produse pentru bărbaţi, cum ar fi tenişi albi, sandale în genul Roman Ibiza şi clasicii pantofi Portofino din piele, pantofi care pot fi purtaţi fără şosete.

Gap a mai colaborat şi cu designerul Roland Mouret, şi de asemenea l-a folosit pe Hardy în campania sa de binefacere, care a fost filmată de către Mikael Jansson. Hardy, care a creat pantofii de damă şi bărbăteşti de la Hermes, şi-a lansat propria marcă în 1999. După doi ani şi-a deschis propriul magazin Pierre Hardy, în Paris, în 2003. În prezent, Hardy este responsabil pentru colecţia de pantofi de la Balenciaga.

Anna Sui (născută în 1964, în Detroit) din părinţi emigranţi chinezi, are 509 de buticuri în 25 de ţări, peste 200 doar în Japonia. Colecţiile sale sunt vândute în 5.000 de magazine, în peste 70 de ţări. La vârsta de 2 ani Sui obişnuia să îmbrace păpuşile şi soldaţii de jucărie ai vecinilor, pretinzând că sunt la Oscar, iar în timpul ultimului an de liceu a primit o bursă la Şcoala de Design Parson din New York unde a devenit prietena apropiată cu fotograful Steven Meisel, care este în prezent unul dintre cei mai cotaţi din meseria sa.

După ce a terminat şcoala, a lucrat pentru o varietate de companii care produceau haine sport pentru tineret, afacerea sa continuând să se extindă în anii ‘80. În 1991 a avut prima sa prezentare, iar în 1992 a riscat şi a lansat o linie personală de haine deschizând primul său butic în New York. Acest magazin, cu pereţi purpurii şi podele roşii reflectă felul în care persiflează mobila de pe piaţă şi manechinele din plastic. Primele sale buticuri din Asia au fost deschise în mai 1997, primul în Tokyo iar următorul în Osaka. În următorii ani a deschis peste 200 de magazine în întreaga Japonie. Isetan Company Limited are licenţa pentru distribuţia hainelor de damă în Japonia iar Mammina, o subsidiară a acesteia, este distribuitorul către departamente.

Prin intermediul acestui partener Anna Sui Corp. devenind unul dintre cele mai luxoase branduri din Japonia. În Los Angeles Anna Sui a deschis primul său butic în 1998 în Sunset Plaza, fiind numită de către New York Times ca designerul care “nu închide niciodată ochii”. A aparut, de asemenea, şi la CNN Talk Asia. Anna Sui continuă să creeze şi să producă colecţiile cu numele său la sediul principal din New York, creând costumele pentru seriile de desene animate precum Gankutsuou, Contele de Monte Cristo, rochiile şi accesoriile produse de ea atrang cliente faimoase precum Patricia Arquette, Mischa Barton, Liv Tyler, Naomi Campbell etc.

La începutul anului 2007 rochiile Twinkle by Wenlan şi Betsey Johnson s-au vândut în cadrul magazinului Macy. A fost angajată şi de către Samsug Electronics pentru a crea designul telefoanelor sale mobile.

În 1997 Anna Sui a lansat prima sa colecţie de pantofi care a fost lucrată de către Ballin, în Veneţia, colecţie care cuprindea încălţăminte de zi şi seară, produsele fiind create din catifea, mătase, piele de şarpe şi şopârlă.

În 1999 Sui a lansat o linie de parfumuri şi cosmetice care îi poartă numele, după ce a semnat cu Wella pentru dezvoltarea acesteia. Conform acestei înţelegeri, Wella împarte afacerea Anna Sui cu producătorul japonez de cosmetice Albion, care deţine licenţa produselor cosmetice şi de corp produse de aceasta. În 2000 a fost lansată cea de-a două linie de parfumuri produsă de Anna Sui - Sui Dreams - linie care de atunci s-a extins, ajungând să cuprindă în prezent Sui Love, Sui Dreams, Dolly Girl şi, cel mai recent, în asociaţie cu Victoria Secret - Secret Wish.

Agnes B. (născută sub numele Agnes Trouble, în 1941, la Versailles) este un designer francez, recunoscută pentru brandul care îi poartă numele, care include modă şi interese în lumea filmului. A terminat Şcoala de Arte Frumoase din Versailles, cariera ei începând în momentul în care stilul său personal a atras atenţia revistei ELLE, rochiile create în acea perioadă fiind inspirate mai puţin de modă şi mai mult de chibzuinţă, reuşind astfel să fie angajată ca editor junior.

După doi ani a părăsit Elle, preferând să creeze modele decât să scrie despre acestea, devenind designer şi ataşat de presă pentru Dorothee Bis în Paris. A creat în mod independent pentru Limitex, Pierre D’Alby, V de V şi Eversbin între 1965 şi 1966. În anii următori a desenat CMC (Comptoir Mondial de Creation), precursoarea mărcii Anges B. A deschis primul butic în Les Halles, în 1975, într-o fostă măcelarie, într-o atmosferă rustică, comunală, “asortată” de către un balansoar interior pentru copii. Primii clienţi au fost prietenii săi. Agnes a început să creeze haine bărbăteşti în 1981, după ce a studiat hainele cele mai potrivite pentru aceştia ce se potriveau şi femeilor. A deschis primul magazin internaţional în Prince Street în New York, în 1983.

În 1987 a lansat “Le B Perfume”, o linie de produse pentru corp şi cosmetice. De-a lungul timpului, creaţiile sale încep să cuprindă haine pentru gravide, pantofi şi genţi. În plus, a creat ceasuri pentru Seiko şi o linie de produse cosmetice pentru L’Oreal. Are magazine în Londra, Amsterdam, Tokyo şi Los Angeles, urmând să deschidă altele în Beijing, Shanghai, Taipei şi Singapore. De asemenea, a fondat o companie producătoare de filme, denumita O’Salvation, acţiunile sale în lumea filmului constând şi în suplimentarea de fonduri pentru filmul “Irreversible”, în 2002 şi pentru Trouble Every Day, în 2001.

Mainbocher (născut în 1891 şi decedat în 1976) a fost un creator de modă care a lucrat în case de modă din Paris şi apoi în New York începând cu anii ‘30 până în anii ‘60. El este cunoscut datorită faptului că a creat rochia de mireasa a lui Wallis Simpson şi trusoul pentru căsătoria sa cu fostul rege Edward al VIII-lea (Ducele de Windsor). Mainbocher s-a născut în Chicago, unde a studiat arta în cadrul Universităţii din Chicago şi Academia de Arte Fine. A luptat în timpul Primului Război Mondial, iar după terminarea acestuia s-a angajat ca ilustrator la Harpers Bazaar, iar mai târziu ca editor de modă la revista Vogue.

În 1929 şi-a deschis propria casă de modă, creând modele expresive precum şi rochii haute couture elegante, cum ar fi multe din rochiile care se găseau în garderoba Prinţesei de Windsor. A denumit una din rochiile create pentru ea, Wallis blue şi a creat prima rochie de seară fără panglici pentru aceasta.
În 1939 s-a mutat în New York, pe strada 57, în apropiere de Tiffany’s, continuând să creeze pentru generaţii de femei şi bărbaţi cum ar fi Gloria Vanderbilt, în anii ‘60.

După ce a devenit faimos datorită rochiilor unor femei faimoase, Mainbocher a fost desemnat să creeze costumele pentru Ethel Merman în 1950, în musicalul “Call Me Madam”. Recent, Mainbocher şi alţi 23 de creatori americani de modă au fost onoraţi cu câte o placă comemorativă din bronz în cadrul “Fashion Walk of Fame”.

Fabrizio Freda, fostul preşedinte al diviziei Procter&Gamble Global Snack, a fost numit preşedinte şi operator şef la Estee Lauder Cos Inc. William, P. Lauder – preşedintele actual al firmei şi directorul acesteia – a dezvăluit că va petrece următorii doi ani pentru pregătirea lui Freda în vederea preluării funcţiei de preşedinte, într-o mişcare fără precedent pentru companie, firmă cu un trecut adânc înrădăcinat în cadrul familiei Lauder.

El a explicat că ceea ce aduce Fabrizio este un aer de noutate, descriindu-l pe acesta ca pe un director talentat cu o vastă experienţă în industria produselor de cosum, cu pasiune pentru nou şi o abordare disciplinată a finanţelor. Este cunoscut că acesta are o experienţă vastă în Europa de Vest, Asia şi America Latină. Numirea lui Freda va avea loc pe 3 Martie, moment în care Lauder va renunţa la funcţie.

Designerul francez Christian Lacroix şi-a prezentat interesul său privind istoria modei printr-o nouă expoziţie într-unul din muzeurile Parisului, arătând cum creaţiile moderne sunt influenţate de trecut. Expoziţia de la Les Arts decoratifs, care s-a deschis începând cu luna aceasta (noiembrie) şi care ţine până pe 20 aprilie, marchează 20 de ani ai acestuia în modă şi prezintă clar datoriile pe care acesta le datorează trecutului.

Lacroix a declarat că prin această expoziţie a vrut să arate că nimic nu este nou, proaspăt inventat şi ca în spatele fiecărei creaţii a sa este ceva care a mai fost prezent înainte.
Les Arts decoratifs, redeschis în 2006 după ani de neglijare, grupează artă şi designul din modă, decoraţii şi publicitate.

Expoziţia prezintă creaţii ale lui Lacroix care au fost inspirate din colecţia proprie a muzeului, incluzând rochii de seară şi robe începând din secolul al 18-lea şi până în anii ’30. Alese după teme precum culoarea sau tehnică, se găsesc bucăţi în nuanţe de alb sau tartan, materiale preferate, sau materiale sau teme disparate precum “Hispanism” sau “Liturgy”, creatorul declarând ca de obicei, în expoziţiile mari sunt prezentate opere mari şi nu există niciodată loc pentru a prezenta şi cele mai umile creaţii sau piese anonime, chiar dacă ele pot fi minunate, de aceea, în acest loc, el dorind să ofere loc şi pentru acestea.

Lacroix a fost adesea asociat cu o serie de culori îndrăzneţe şi extravagante precum roşul sau galbenul, dar, pe de altă parte, el a fost mereu interesat de istoria artei şi designului, încă din copilărie, pe când visa să fie custode de muzeu.

(născut pe 13 octombrie 1939), este un designer american născut în Bronx, dintr-o familie de evrei imigranţi. Ralph a urmat Liceul DeWitt Clinton, iar la vârsta de 16 ani Ralph şi fratele său Jerry şi-au schimbat numele din Lipschitz în Lauren, mulţi considerând acest lucru ca o negare a rădăcinilor sale evreieşti.

Ralph a considerat că este necesară pentru succes. A urmat apoi City College în New York, unde a studiat economia. A abandonat după 2 ani, din 1962 şi până în 1964 a fost militar. N-a urmat nici-o şcoală de modă dar a lucrat pentru Brooks Brothers ca vânzător. Pentru ei a creat marca Polo. A cumpărat apoi marca de la ei în 1967 şi în 1968 a deschis prima sa afacere cu cravate, Polo Fashion cu 50 000 de dolari împrumutaţi.De atunci, imperiul său a crescut la o afacere în valoare de milioane de dolari.

În 1984 a revigorat Rhinelander Mansion, un brand mai vechi a fotografului Edgar de Evia şi Robert Dennin chiar în magazinul de bază pentru Polo, magazinul Ralph Lauren. În acelaşi an, Edgar va fotografia casa lui Lauren “Round Hill” din Jamaica pentru revista “House&Garden”. La mijlocul anilor ’90 Polo Ralph Lauren a devenit o companie publică, cotată la Bursa din New York sub simbolul RL. De atunci Ralph Lauren a creat multe alte branduri, precum Purple Label ce produce haine de ocazie şi Polo Jeans Co., pentru tineri şi haine casual.

În 2004 a înregistrat ultimul său brand, cunoscut sub numele Rugby, care vizează targetul cu studii superioare. Până acum a deschis magazine în Boston, Chapel Hill, Carolina de Nord şi New York şi are în vedere planuri de extindere. De asemenea, fiul său David este director executiv la Ralph Lauren Media.
Lauren este cunoscut şi ca un colecţionar de automobile clasice. Maşinile sale au ieşit de multe ori cele mai bune în cadrul concursului Pebble Beach Concours d’Elegance, colecţia sa fiind expusă recent în cadrul Muzeului de Arte Fine din Boston.

(născut pe 19 Noiembrie 1942, în New York City, sub numele de Richard Klein) este unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de modă. Numele său este, de asemenea, numele unui brand de haine, comercializat de propria companie, brand lansat în 1968. Calvin Klein a fost un protejat al Baronului de Gunzburg, cu ajutorul căruia a fost în centrul atenţiei scenei modei de elită din New York încă dinainte de a avea primul său succes, odată cu lansarea primei linii de jeanşi.

El a fost imediat recunoscut pentru talentul său după prima prezentare importantă organizată la Săptămâna Modei din New York. A fost aclamat de către Yves Saint-Laurent şi recunoscut pentru liniile sale drepte, precum şi pentru tăieturile drepte ale hainelor şi costumelor. Compania este recunoscuta de multe organizaţii conservatoare datorită folosirii modelelor foarte tinere, care pozează în poziţii semi provocatoare.

Pe lângă modă, Calvin Klein a dat numele său şi unei serii de parfumuri, incluzând CK One, CK Be (miresme pentru oricine, indiferent de sex), branduri deţinute acum de Coty Inc.
Campaniile de publicitate ale acestuia sunt de obicei controversate, dar dovedesc că acestea pot avea un adevărat succes. Unul dintre modelele sale, care a prezentat lenejerie intimă, Mark Wahlberg, a devenit faimos sub numele de Marky Mark (cântăreţ de hip hop), lansându-se, de asemenea, pe scena Hollywood-ului. Alt star de la Hollywood, care îşi datorează cariera lui Klein este Antonio Sabato Jr., iar la începutul anilor ’90 Klein a fost responsabil pentru lansarea carierei internaţionale a supermodelului Kate Moss.

De asemenea, el s-a jucat şi cu noile tehnologii. Când a lansat parfumul cKone în 1999, compania a desfăşurat o campanie neobişnuită în care s-au afişat adrese de email în reclame care vizau tineretul (cum ar fi anna@ckone.com). Când aceştia accesau adresele erau plasaţi într-o listă de mailuri. Li se trimiteau apoi mailuri cu detalii vagi referitoare la viaţa modelelor şi cu detalii false pentru a le face mai credibile. Aceste mailuri soseau la intervaluri neprecizate şi erau făcute în aşa manieră încât să creeze senzaţia că cititorii au anumite legături cu personajele. Deşi lista mailurilor a fost anulată în 2002, campania a inspirat alte tactici de marketing.

La sfârşitul anilor ’90 compania a deschis magazine elegante în Paris, Seoul şi Taipei şi unele extravagante în Hong Kong, Milano şi Kuwait. În prezent mai există un singur magazin Calvin Klein Collection care operează sub marca CKI. Celelalte, care au funcţionat timp de 20 de ani au fost închise în 2005, iar singura locaţie internaţionala, în Paris, a fost închisă de PVH în martie 2006. Magazinul din New York, care este cunoscut ca punct de pornire al companiei este încă în funcţiune, majoritatea hainelor sport şi liniilor cK fiind vândute în America de Nord prin diverse magazine de desfacere, în timp ce în Europa, Calvin Klein este cunoscut mai ales datorită produselor de lenjerie intimă şi probabil datorită colecţiilor business.

În Asia sunt magazine care poartă semnatura cK şi care prezintă doar produse sport, iar Warnaco Group păstrează încă magazinele Calvin Klein Jeans. În 2006 au fost deschise 2 magazine Calvin Klein Jeans în Cairo şi Alexandria, magazine care vând doar blugi Calvin Klein. De asemenea, au fost deschise 2 magazine şi în Istanbul. Lenjeria de corp Calvin Klein, purtată mult timp de către barbaţii heterosexuali este favorita comunităţii gay, în special boxerii scurţi, moderni. Multe magazine cu profil gay vând produsele brandului, acestea intrând în cultura gay asemenea unei uniforme.

este creatorul de modă care a infiinţat compania DKNY (Donna Karan New York). S-a născut sub numele de Donna Ivy Faske pe 9 Octombrie 1948 în Forest Hills, New York. A absolvit Liceul Hewlett şi apoi a urmat cursurile Şcolii de Artă Parson. Karan, care este denumită şi Regina Străzii Seventh, a început să lucreze pentru Liz Claiborne încă de tânără.

Apoi a început să lucreze pentru Anne Klein. În cele din urmă a devenit şefa echipei de graficieni de la Anne Klein şi a rămas în această poziţie până în 1989. Când Anne Klein a murit, în 1974, noii proprietari ai firmei au devenit Takihyo Corporation din Japonia şi Karan, Louis Dell’Ollio – fost coleg de şcoală şi prieten apropiat – devenind noul designer şef al casei.

În 1984 Karan a părăsit Anne Klein şi împreună cu soţul ei, Mark Karan şi Takihyo Corporation a început propria sa afacere, prezentând prima sa colecţie pentru femei în 1985. Ceea ce a făcut-o faimoasă a fost linia sa de body-uri elastic, cunoscută sub numele Essentials, care iniţial a oferit 7 piese simple care puteau fi combinate pentru a crea o întreagă garderobă.

În perioada aceea, în care din ce în ce mai multe femei intrau în lumea afacerilor, se punea mare preţ pe hainele sofisticate şi elegante, dar în acelaşi timp simple şi funcţionale, preferabil în nuanţe de negru, alb sau gri, compania având un mare succes cu accesoriile scoase pe piaţă. Karan a declarat mereu că va crea haine, precum rochiile din jerseu şi costume din licra opac pe care le-ar purta şi ea.
În 1988 Karan şi-a extins Colecţia Signature pentru femei printr-o linie mai ieftină, numită DKNY, pentru tinerele femei. Linia poate fi privită ca o lovitură dată de aceasta.

Doi ani mai târziu a creat DKNY Jeans şi DKNY pentru bărbaţi, care a fost lansată în 1992, la un an după ce linia Signature pentru bărbaţi era deja cunoscută. Portofoliul a fost completat mai târziu şi cu o colecţie pentru copii, produse de înfrumusetare, acesorii şi mobilă. La jumătatea anului 1997 Donna Karan a demisionat din funcţia de preşedinte a companiei dar a rămas în continuare designer şef la linia Donna Karan.

În prezent, aceasta este creată de către Peter Speliopoulos, un fost designer talentat de la Cerutti, linia DKNY fiind în totalitate creată de catre Jane Chung, o angajată a lui Karan încă de pe vremea Annei Klein. Majoritatea produselor sunt licenţiate, Liz Claiborne scoţând pe piaţă produsele DKNY Jeans şi liniile Active, iar Estee Lauder fiind responsabilă pentru industria cosmeticelor.

În 1997, Donna Karan a semnat acorduri în privinţa licenţei cu Wacoal America pentru colecţia de lenjerie DKNY, cu Esprit pentru DKNY pentru copii, cu Phillips Van Heusen pentru cămăşile bărbăteşti DKNY, Mallroy&Church pentru costumele bărbăteşti şi ciorapii DKNY, Peerless Clothing pentru costumele şi accesoriile sport DKNY şi Max Leather pentru curele şi alte produse din piele. Începând cu Octombrie 2006, Mark Weber este preşedintele de la Donna Karan International.
Primul magazin DKNY a fost deschis în 1999 în Madison Avenue, alte magazine fiind în New York, Boston, Costa Mesa, Londra, Las Vegas şi Dubai.

În afară de acestea se mai găsesc şi altele în Cancun, Barcelona, Ankara, Manchester etc. Începând cu anul 2005 Donna Karan a oferit shopping online pe site-ul brandului. Gama de produse este alcătuită din haine de damă, accesorii, pantofi, haine pentru copii, şi colecţia PURE pentru bărbaţi. Cea din urmă însă nu mai este disponibila începând cu primăvara anului 2007.

…cu brandul care fabrică blugii Notify în vederea creării unei colecţii caritabile exclusive pentru primăvara-vara anului 2008. Disponibili în două forme – unii skinny fără cusături şi unii largi – blugii vor fi vânduţi pentru a aduna bani pentru Marine Connection, o fundaţie din Anglia care protejează balenele, delfinii şi lumea oceanului.

Stella continuă şi colaborarea sa cu Adidas şi va lansa o linie superbă la începutul anului. Blugii Notify vor fi lansaţi luna aceasta în cadrul magazinelor Stella McCartney şi în afară în anumite magazine selectate din timp.

…lăsând în urma un singur regret: acela de a nu fi inventat jeanşii. După el a încercat Tom Ford, iar Stefano Pilati continuă redefinirea unui concept care să fie oferit întregii lumi: eleganţa. Pentru sezonul primăverii anului viitor, în care toată lumea pune accent pe flori, Pilati propune pantalonul şi jacheta cu alură masculine, având talia marcată într-un fel cât se poate de feminin. Designerul transformă femeia în star, hainele prezentate de el, cu mâneci sau fără, în nuanţe de bej, gri sau albastru marin, sau combinaţii de negru cu alb şi puse elegant în contrast având ca motiv comun stelele. Acestea pot fi regăsite în întreaga colecţie, presărate peste asimetrii, peste transparenţe, rochii şi bluze, creând senzaţia unei poveşti cu cer senin dintr-o noapte fantastică.

…a anului 2008 pentru casa Lanvin. Elbaz a început cu negru, pentru a da contur siluetelor dar şi pentru că este culoarea sa preferată, datorită profunzimii şi misterului său. Dar, în acelaşi timp, el iubeşte şi eleganţa plină de optimism, care este redată prin colecţia sa de culoare, frumuseţe şi eleganţă.

Toate modelele prezente în colecţia sa – togi şi fuste îmbrăcate în pene, pantaloni largi – sunt fluide, simple, colorate şi perfect tăiate, făcând apologia drapajului. Materialele folosite sunt naturale, lăsând corpul să respire, predominantă fiind mătasea, acompaniată de volane, pene, centuri, coliere, perle, cristale precum şi un papion a la Elbaz.

(născut pe 9 aprilie 1963 în New York City) este un creator de modă american, care a terminat Şcoala de Artă şi Design pe care a absolvit-o în 1981. Numele sub care a fost încadrat era Marc Silver dar şi l-a schimbat în Jacobs ca urmare a răcirii relaţiilor cu familia, el locuind foarte mult timp în Teaneck de unde a intrat la Şcoala de Design Parsons din New York. Aici el a câştigat Premiul Degetul de Aur Perry Ellis în 1984 şi, în acelaşi moment a fost premiat şi cu premiul Degetul de Aur Chester Weinberg şi recunoscut ca studentul anului.

Încă pe când era la Parsons, Jacobs a creat şi vândut prima sa linie de tricouri lucrate manual, pe care a creat-o pentru Reuben Thomas Inc, extensie aflată în cadrul brandului Sketchbook. Tot în 1984 Jacobs a format parteneriatul său cu Robert Duffy, de la Jacobs Duffy Designs Inc., parteneriat care continuă şi în prezent. În 1986 a creat prima sa colecţie cunoscută sub numele de Marc Jacobs şi care a fost susţinută de către Onward Kashiyama Inc. În 1987 a primit cel mai mare premiu din cadrul industriei modei: Consiliul Designerilor din America (CFDA) – Premiul Perry Ellis pentru noile talente în modă. Marc Jacobs şi Robert Duffy s-au unit cu Tristan Russo în 1989, Robert ca preşedinte şi Marc ca vicepreşedinte, creând pentru acesta colecţii de damă. În 1992, CFDA l-a premiat încă o dată pe Jacobs cu un premiu important: Designerul Anului pentru colecţiile de damă. Conform studiilor de la Parsons, el a devenit recunoscut pe scena modei printr-o colecţie “grunge” creată pentru Perry Ellis, care a condus la demiterea sa imediată. În prezent, Jacobs este director artistic la Louis Vuitton, unde a dezvoltat colaborări spectaculoase cu Stephen Sprouse – creatorul de genţi, Takashi Murakami, scotând prima sa colecţie ready-to-wear sub semnul imprimeurilor Vuitton (create de către Jacobs). De asemenea, propria sa colecţie Marc Jacobs şi mai puţin cunoscuta linie Marc de către Marc Jacobs (pe care a creat-o în 2000) sunt foarte populare. Jacobs a pariat uneori pe tendinţele viitoare din modă. În primăvara anului 2004-2005, când toţi creatorii urmau tema “safari”, el a facut o colecţie complet feminină, modelele sale păşind pe scenă sub o arcadă creata din 450.000 de trandafiri.

În 2006 a lansat o colecţie de ceasuri folosind brandul Marc Jacobs. Aceste ceasuri au fost o combinaţie între clasic şi esthetic, cu o uşoară tentă de vechi. Hainele sale sunt disponibile în câteva buticuri din Boston, New York, Los Angeles, Paris, Londra, Tokyo etc. În 2007 a fost clasat pe locul 8 din 50 între cei “mai puternici bărbaţi şi femei din America”. De asemenea, tot anul acesta l-a ales pe Michael Stipe de la formatia REM să-i pozeze ca model în campaniile sale de binefacere.

(născut pe 27 august 1961 în Austin, Texas) este un creator de modă american, fiind considerat unul dintre cei mai influenţi şi faimoşi creatori care au existat vreodată.

După ce a absolvit Şcoala Parson de Design, după ce studiase arhitectura, a început să lucreze în lumea modei împreuna cu Cathy Hardwick şi Perry Ellis. În 1990, Ford a fost angajat de către directorul artistic de la Gucci, Dawn Mello, ca designer-şef al colecţiilor ready-to-wear feminine, apoi a fost numit director de design. Când, în 1994, Gucci a fost achiziţionată de către firma Investcorp, Ford a fost promovat ca director artistic şi mutat la Milano împreună cu partenerul sau, jurnalistul Richard Buckley.

În primul an la conducere a fost creditat să readucă strălucirea în modă, prin introducerea stilului Halston, folosind materiale precum catifeaua, cămăşi din satin şi bocanci gen milităreşti. În 1995 l-a adus pe stilistul francez Carine Roitfeld şi pe fotograful Mario Testino pentru a crea o campanie nouă şi modernă pentru companie. Până în 1999, casa, care era aproape de faliment în momentul în care i s-a alăturat Ford, a ajuns la o valoare de 4,3 miliarde de dolari. După plecarea de la Gucci, Ford şi-a deschis propria companie, Tom Ford. Începând cu accesoriile, Ford şi-a pus bazele imperiului, prima colecţie care conţine produse pentru ochi fiind cea care a dat lovitura, printre principalii fani numărându-se Brad Pitt, Madonna, Jennifer Aniston sau starurile Bollywood precum Aishwarya Rai şi Abhishek Bachchan.

Lansat în 2006, Tom Ford Beauty este un brand luxuriant de materiale, care sunt comprimate în: “Black Orchird Tom Ford” şi “Private Blend”, o colecţie de 12 piese unisex, şi una pentru bărbaţi. Fiecare piesă a fost creată de către designer. La începutul anului 2006 Ford a intrat şi în industria filmului.

(născut pe 22 iulie, 1932 în Republica Dominicană) este cunoscut ca un designer provenind dintr-un tată portorican şi mama dominicană. Se presupune că numele său este Renta dar nu există nici-o dovadă în această privinţă. La vârsta de 18 ani s-a mutat în Madrid, unde a studiat pictura la Academia San Fernando.

A început să-şi arate interesul în privinţa modei şi în curând a început să colaboreze ca grafician cu unele dintre cele mai cunoscute case de modă din Spania. Mai târziu, a luat lecţii despre modă cu unul dintre cei mai cunoscuţi creatori europeni, Cristobal Balenciaga, mutându-se apoi la Paris, unde i s-a alăturat lui Antonio Castillo ca asistent. În 1963, de la Renta s-a mutat în New York, unde a devenit protejatul Baronului de Gunzburg şi a lucrat pentru Elizabeth Arden.

Această experienţă şi contactele stabilite îi vor oferi sustinerea de care avea nevoie pentru a-şi lansa propriile linii de haine şi parfumuri. În 1965 a plecat de la Elizabeth Arden şi s-a dus să lucreze pentru Jane Derby Ltd., o companie americană care există pe piaţă încă din anii ’30. Pe etichetele hainelor se putea citi “Oscar de la Renta pentru Jane Derby”, iar în 1969, după moartea acesteia, de la Renta a preluat compania pe care a denumit-o Oscar de la Renta. În afară de produsele care poartă semnatura Oscar de la Renta, el a mai lansat produse cunoscute sub numele de Pink Label şi s-a aventurat în lumea accesoriilor feminine, hainelor bărbăteşti, produse sportive şi parfumuri. În 2001 Oscar de la Renta a lansat colecţia sa de accesorii, care cuprinde rochii minunate pentru baluri, precum şi rochii de cocktail drăguţe, genţi, curele şi pantofi. Alte produse ale companiei includ cosmetice, farduri, blănuri, bijuterii, eşarfe şi pijamale. Pentru bărbaţi, a lansat produse precum tricotaje, jachete sport, costume şi pantaloni. De asemenea, a lansat o linie de haine sport în America Latină pentru bărbaţi şi copii. În 2002, Oscar de la Renta Home a debutat cu o colecţie de mobilă şi o colecţie de parfumuri.

De atunci, materiale decorative, tapeturi, aşternuturi de pat, pleduri cu accente decorative au fost adăugate acesteia. Din 1981 de la Renta a fost, timp de 4 ani, designerul principal care a creat un nou set de uniforme pentru Boy Scouts of America. Oscar de la Renta are buticuri în New York, Bal Harbour, Las Vegas, Los Angeles şi Dallas, toate decorate de către Meyer Davis Studio Inc.

…ar avea ochiul format pentru frumuseţe şi talentul ar face creaţii perfecte precum Kevan Hall, acest oraş ar fi Parisul Americii. Din păcate nu este aşa, însă, din fericire, Hall a dovedit, o dată în plus, că el este maestrul în acest domeniu, prin prezentarea sa din cadrul Săptămânii Modei din LA.

Tema colecţiei a fost “Africa: un safari”, în care Hall (care este afro-american la origine) s-a inspirat din cultura triburilor Dinka, Maasai şi Zulu, folosind materiale, mărgele şi bijuterii create de către artizani din Africa. De la prima piesă prezentată, în nuanţe de maro şi alb şi până la ultima, o rochie de mireasă fără panglici la care a fost adăugat doar un colier de ceremonie Maasai, designerul a evocat cu succes spiritul Africii, rămânând la fel de sofisticat ca întotdeauna.

Unele modele, precum o rochie de seară elegantă din Seregenti din mătase, cu imprimeuri, a evocat răsăritul soarelui deasupra deşertului, în nuanţe strălucitoare de crem, maro şi ruginiu, în timp ce altele, precum rochii împodobite cu modele tribale multicolore, au dat o tentă de şic şi casual. Alte creaţii au prezentat imprimeuri îndrăzneţe alb-negru, ca o zebră, pe un “dashiki” (o tunică lungă), presărate cu cristale strălucitoare şi purtate peste pantaloni mici, albi, din mătase asortate cu o jachetă cafenie din mătase şi pălării foarte mari. Nici rochiile de ocazie nu au fost mai prejos, Hall continuând să mixeze colecţiile sale flatante – bustierele cu panglici încrucişate, taliile cochete terminate cu fuste largi - cu elemente africane. Una dintre cele mai minunate creaţii a fost o rochie de ocazie cu bustieră pictată, creată de către Sharon Fauvel, cu bile minunate de culoare galbenă, verde, bleu şi roşu, purtată cu o multitudine de brăţări tribale. O altă apariţie minunată fiind o rochie de mătase cu model de leopard împodită cu o multitudine de mărgele.

…a lui Christian Audigier – colecţia feminină a fost diferită de cea bărbătească, pielea goală nemaifiind în centrul atenţiei. Au fost prezentate rochii trei sferturi, albe, purtate peste pantaloni în culoarea bronzului, prinşi cu jartiere, şi cu şosete transparente; sutienele negre, jartierele şi ciorapii au fost purtaţi cu o haină de ploaie de culoarea oliv.

O pereche de jambiere aurii au fost purtate alături de o cămaşă cu umeri lăsaţi (erau prezente tuşe din stilul anilor ’80); iar un sutien negru a fost combinat cu o pereche de pantaloni scurţi din piele de şarpe, purtaţi peste o pereche de pantaloni lungi, negri. Un stil de prostituată, într-adevăr, dar şi un stil vestimentar care te duce cu gândul la o fată muncitoare. Capele prezentate de Audigier au fost produse din combinaţii de tul transparent din culori strălucitoare – roz, verde şi albastru electric – etalate peste pantaloni şi jartierele de sub ele, combinate cu pelerine şi berete. Dar, ţinând cont de faptul că David Hasselhoff, care şi-a adus fiica adolescentă la această prezentare, a făcut o comandă după terminarea spectacolului se pare că totuşi aceasta a avut un impact pozitiv asupra celor prezenţi în sală.

…că tema colecţiei sale pentru primăvara anului viitor, prezentată în cadrul Săptămânii Modei din Los Angeles, este “Viaţa în roz”, dar un nume mai potrivit ar fi fost “Diva franţuzoaică de doi bani”, sau chiar “Un dans plin de acid”, bazat pe modelele etalate pe podium. Bărbaţii s-au prezentat mai bine decât femeile; majoritatea au purtat pelerine largi, toate înfrumuseţate cu numele designerului şi asortate cu alte teme, în general executate din cristale strălucitoare, ţinte şi broderii. Majoritatea au fost combinate cu jeanşi, încrustate cu semnătura lui Audigier pe spate, la fel de strălucitoare, sau cu cranii uriaşe sau motive tatuate similar.

În toate ţinutele bărbăteşti s-a observat o tendinţă militară; primele modele prezentate având chiar berete militare şi salutând fotografii la sfârşitul defilării. Pentru a fi sigur că femeile din sală (printre ele fiind Brandy, Bai Ling şi cântăreaţa Bettina) vor fi impresionate, designerul a trimis câţiva manechini îmbrăcaţi doar într-o lenjerie intimă foarte mică, de culoarea camuflajului, apoi a adăugat o serie de cape de diferite forme şi modele, purtate peste lenjeria de corp, neîncheiate, pentru a crea un efect special. Una a fost acoperită cu frunze de marijuana iar alta a avut ca model steagul american.

…au o viziune a Americii legată de mamă, baseball şi plăcinta de mere. Designerii de la Heatherette au adus această viziune a lor de la New York la Săptămâna Modei din L.A. într-o colecţie prezentată sub numele de “Ruta 66: California sau Bust”.

O colecţie capricioasă, cu şorturi de baie uimitoare în genul Speedo- style, rochii picurate cu dantelă, paiete şi franjuri precum şi tricouri cu imprimeuri îndrăzneţe. La toate acestea s-a adăugat şi prezenţa starului porno Jenna Jameson, care a deschis spectacolul purtând un costum de baie din doua piese, în stil retro, cu mărgele până la mijloc.

Costumele de baie bărbăteşti au fost mult mai sărăcăcioase. Bărbaţii au defilat în şorturi de baie negre, cu paiete, aplicaţii şi mărgele aplicate. Un bărbat a apărut într-un slip croşetat negru, presărat cu artificii luminoase. Tricourile bărbăteşti au beneficiat de acelaşi tratament – paiete şi franjuri – incluzând şi un model împletit şi margarete.

Rochiile au fost din mătase, cu imprimeuri verzi şi o vâltoare purpurie în genul celei de la Pucci. Rochiile de seară au fost zvelte şi foarte frumoase. Fiecare corset etala un amestec de dantele, mărgele, paiete, aplicaţii sau franjuri. Sau au fost rochii care erau prezentate într-un stil jucăuş, ca rochiile de seară cu o mulţime de dantele, cu o multitudine de straturi de tull, sau o rochie-pelerină pe care erau desenate o grămadă de mingi de plajă.

În ultima vreme, colaborările dintre designerii de renume s-au înmulţit. În această categorie intră şi recenta iniţiativă care reuneşte două nume importante din secţiunea design, şi anume Puma şi Phillipe Starck.

Colecţia rezultată se numeşte Starck Naked Puma, iar motivul pentru care s-a ales această denumire este cât se poate de simplu. Eforturile reunite ale celor două forţe de pe piaţa vestimentară - şi nu numai - au avut ca scop crearea de haine care să ofere sentimentul libertăţii de mişcare până într-acolo încât să te simţi aproape gol, dar în tendinţe. Inspiraţia pentru colecţia în cauză a provenit se pare de la o legendă despre un trib de maimuţe, care şi-au conştientizat superioritatea printre semenele lor şi au dorit să arate mai bine, mai trendy.

Ei bine, legătura dintre acest mit şi linia de haine propusă constă în faptul că mizează pe sentimentul libertăţii şi al naturaleţei şi totodată oferă senzaţia de simplitate sofisticată. În plus, modelele pozate par că abia învaţă mersul biped, lucru care face parte din strategia de marketing a implementării produselor.

Lansată în 1996, marca Oliver Jung a ales să se îndrepte către un sector al modei ignorat - deşi cu multe reprezentante - creând haine pentru femeile plinuţe. După primul mare succes înregistrat în ţara natală - Germania - creatorul şi-a îndreptat atenţia către ţările nordice, propunând o colecţie de prêt-à-porter de talie mare, care a stârnit un interes imediat. Că ideea designerului a fost foarte inspirată şi probabil îndelung aşteptată o dovedeşte faptul că în opt ani de carieră a reuşit să deschidă 500 de magazine în întreaga lume.

Materiale şic şi inovative sunt folosite pentru fabricarea de haine vaporoase şi elegante, cu mărimi impresionante, care îmbracă bine siluetele de orice fel. Două colecţii principale şi două intermediare sunt în fiecare an destinate femeilor +, în jur de treizeci de ani, moderne şi active, pentru care moda reprezintă un interes central.